AIR & RAIL Austria

Compania aeriană “Air Moldova” în parteneriat cu Căile Ferate Federale din Austria (ÖBB) vă informează despre lansarea unui nou serviciu – Air & Rail Austria. Acest produs oferă tuturor pasagerilor care călătoresc cu avionul pe ruta Chișinău – Viena – Chișinău, posibilitatea de a continua călătoria cu trenul spre oricare dintre următoarele stații feroviare în Austria:

 

Linz, Salzburg, Innsbruck, Bregenz, Graz, Klagenfurt sau St. Polten.

 

Rezervarea și procurarea biletului

Biletele de călătorie în baza programului “Air & Rail” pot fi procurate online pe site-ul oficial www.airmoldova.mdsau din orice agenție de bilete autorizată. Pentru a beneficia de călătorie cu tren inclus, biletul procurat trebuie să includă neapărat segmentul feroviar. Costul călătoriei cu transportul feroviar este inclus în prețul bieltului de avion.

 

Valabilitatea biletului de tren:

Biletul de tren este valabil timp de 48 ore, pentru o singură călătorie. Pentru direcția Chișinău – Viena biletul de tren poate fi utilizat în ziua sosirii și în următoarea zi. Pentru direcția Viena – Chișinău, biletul de tren poate fi utilizat în ziua plecării din Viena și cu o zi înainte de zbor.

 

Activarea biletului de tren:

Pentru activarea biletului de tren este necesar să efectuați check-in-ul și să printați biletul de tren obținut. Înregistrarea se poate face atât online cât și în oficiile ÖBB:

1. Online (web-Check-In): se face individual accesând link-ul http://www.accesrail.com/checkin; biletul de tren obținut se va printa obligatoriu. Rezervarea locului nu este inclusă. Opțional, pasagerul își poate rezerva locul în tren pe site-ul oficial ÖBB: www.oebb.at/en

2. ÖBB-Reisezentrum (oficiu vânzări): înregistrare contra cost în oficiile ÖBB (taxat cu 3,50 EUR per pasager), care include și rezervarea locului. Oficiile ÖBB sunt amplasate la toate stațiile feroviare Railjet inclusiv în aeroportul din Viena.

Vă atragem atenția că rezervarea locului online nu înlocuiește procedura de check-in. Accesul în transportul feroviar nu va fi permis fără efectuarea prealabilă a check-in-ului.

Check-in-ul este disponibil cu 72 ore înainte de călătoria rezervată.

Din cauza programului de lucru limitat al oficiilor ÖBB, recomandam pasagerilor sa efectueze check-in-ul în regim online.

Pentru a verifica programul de lucru actualizat al oficiilor ÖBB, vă rugăm să accesați aici.

 

Model bilet de tren printat

 

Transportare bagaje și animale de companie

Bagaje: În timpul călătoriei feroviare, toate bagajele sunt transportate în salon de către și împreună cu pasagerul. Trenurile sunt dotate cu rafturi sau locuri special amenajate pentru depozitarea/transportarea bagajelor.

Animale de companie: se acceptă doar animale de talie mică (câini sau pisici) cu o greutate de până la 8 kg. Transportarea animalelor de companie pe segmentul feroviar este gratuită.

Bagaje speciale: se pot transporta gratuit pe segmentul feroviar - echipamente ski, echipamente sport, biciclete demontate. Nu este necesară vreo confirmare în prealabil pentru transportarea bagajului special pe segmentul feroviar. Pentru transportarea bagajelor speciale pe segmentul aerian operat de Air Moldova, se aplica regulile companiei.


Înregistrarea pasagerilor și a bagajelor înainte de zbor, precum și parcurgerea tuturor formalităților înainte de zbor se efectuează exclusiv în aeroport.

 

Documente de călătorie

În timpul călătoriei pasagerii cu bilete Air & Rail trebuie sa aibă asupra lor următoarele acte:

  • Itinerarul biletului electronic
  • Biletul de tren printat (obținut la înregistrare)
  • Un act de identitate valabil

 

Harta stațiilor feroviare pe teritoriul Austriei

Pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internațional din Viena trebuie să meargă în sala de sosiri situată la parter de unde se pot conecta direct cu stația feroviară din aeroport urmând indicatoarele pentru Bahn ÖBB, CAT spre nivelul -1

Pentru orice informație suplimentară cu privire la programul “Air & Rail Austria” vă rugăm să contactați serviciul Call Centre la numărul (+373 22) 830 830