Tourism, Leisure & Hotels 07 – 10 aprilie 2016

April 07 / 2016

În perioada 7-10 aprilie 2016, la CIE Moldexpo are loc cea de-a XXI-a Expoziţie Internaţională Specializată “Tourism, Leisure, Hotels” din Republica Moldova. Timp de patru zile veţi descoperi destinaţii minunate ce pot deveni viitoarele locuri de petrecere a concediilor. Această manifestare expoziţională de referinţă este atît pentru operatorii din turism, cît şi pentru beneficiarii direcţi ai vacanţelor.

Tourism, Leisure, Hotels 2016 se axează pe prezentarea multilaterală a posibilităţilor oferite de agenţiile turistice locale şi străine şi pe promovarea produsului touristic autohton. În cadrul expoziţiei, compania aerianăAir Moldova participă prezentînd realizările şi perspectivele de dezvoltare ale turismului pe toate direcţiile acestuia: destinaţii de vară, inclusiv rute charter, ofertă servicii business, programe de loialitate, noi servicii online.

Totodata, vizitatorii se vor putea familiariza și cu noile curse charter spre: Rodos și Corfu, la care se adaugă și cursele sezoniere Antalya, Bodrum, Heraklion și Tivat, care sunt operate în comun cu agențiile tour operatoare.

Compania aeriană Air Moldova işi asteaptă cu drag publicul la cel mai important eveniment din Republica Moldova adresat turismului, Expoziţia Internaţională Specializată "Tourism, Leisure, Hotels, ediţia XX".

In prezent, compania aeriană Air Moldova operează zboruri spre 21 de destinaţii precum: Atena, Barcelona, Bologna, Dublin, Frankfurt, Istanbul, Larnaca, Lisabona, Londra, Madrid,Milano, Moscova, Paris, Roma, Venetia, Verona, Viena, Sankt-Petersburg, Surgut,Torino şi Florenţa la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Bodrum, Heraklion,Tivat, Corfu si Rodos. Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.