Recomandări generale

Înainte de zbor trebuie să aveţi paşaportul valabil cu viza ţării de destinaţie, biletul avia şi alte acte necesare pentru a intra în ţara de destinaţie.

La momentul procurării biletului avia, verificaţi corectitudinea scrierii numelui, prenumelui, datei şi orei de zbor, itinerarul şi costul biletului; nu uitaţi să concretizaţi denumirea aeroporturilor de plecare şi sosire. Încredinţaţi-vă că termenul de valabilitate a vizei corespunde cu datele menţionate în biletul avia.

Recomandări generale

Reglementarea relaţiilor dintre organele de stat şi pasager rămîne în competenţa pasagerului şi nu intră în obligaţiunea companiei aeriene.

Compania aeriană nu poartă nici o răspundere pentru existenţa, veridicitatea şi corectitudinea perfectării actelor necesare pentru călătorie.

Pasagerul trebuie să respecte toate legile, ordonanţele, regulile şi instrucţiunile organelor împuternicite a ţării din/în/peste teritoriul căreia se efectuează cursa (referitoare la îndeplinirea cerinţelor de asigurare a securităţii aeriene, regimul de vize şi paşaport, controlul vamal, valutar şi sanitar, şi alte formalităţi administrative). Informaţia oficială referitoare la documentele necesare o puteţi primi numai în consulatul ţării de destinaţie.

Compania Air Moldova îşi rezervă dreptul de a refuza în transportare pasagerul fără documentele şi formalităţile necesare în ţara de intrare, tranzit şi ieşire (paşapoarte, vize, certificate de sănătate etc.)

Compania aeriană nu îşi asumă responsabilitatea pentru pierderile sau cheltuielile suportate de pasager din cauza nerespectării legilor, ordonanţelor, regulilor şi instrucţiunilor organelor competente de stat.

Alte sfaturi

Consultaţi medicul de familie. Presiunea aerului în salonul avionului corespunde presiunii aerului la cota de 2440 m (6000 picioare), de aceea, dacă vă îngrijorează starea sănătăţii pe durata unui zbor îndelungat sau dacă suferiţi de careva afecţiuni ale aparatului respirator sau cardiovascular consultaţi numaidecât medicul de familie. Întrebaţi-l dacă nu aveţi nevoie de vaccinuri sau medicamente.

Deşi multe medicamente se eliberează fără reţetă, nu ezitaţi să contactaţi medicul şi să alegeţi medicamentul care vi se potriveşte.

Evitaţi abuzuril alimentare. În timpul zborului de lungă durată, organele digestive au o activitate ralentată, din care cauză aparatul digestiv nu poate prelucra o cantitate mare de hrană. De aceea este recomandabil ca înainte de zbor să consumaţi alimente uşoare în cantităţi mici.


Mai multă informaţie privind documentele de călătorie poate fi găsită pe aceste site-uri: