Air Moldova împlineşte 24 ani de la fondare

January 11 / 2017

Pe data de 12 ianuarie 2017, compania aeriană Air Moldova, marchează 24 ani de activitate pe care îi sărbătoreşte alături de pasageri.

Suntem nespuşi de bucuroşi că pe parcursul la toţi aceşti ani am simţit loialitatea pasagerilor care reprezintă cea mai importantă valoare pentru Air Moldova şi le mulţumim că sunt alături de noi an de an.

În această zi, la 12 ianuarie 2017, toţi clienţii care vor procura bilete pentru perioada 13.01.2017 - 28.10.2017, la casele agenţiilor Air Moldova de pe bd. C. Negruzzi 10, din incinta Aeroportului Internaţional Chişinău şi a agenţiilor autorizate, precum şi online pe www.airmoldova.md vor beneficia de 24 % reducere din tariful unui bilet pe toate destinaţiile directe, operate de Air Moldova. Reducerea se răsfrînge doar asupra tarifului şi nu asupra taxelor de aeroport şi de companie.

Pentru procurarea biletelor online cu reducere, fiecare cumpărător va trebui să introducă în cîmpul e-Voucher codul: 12ianuarie.

Reducerea de 24% nu se va aplica pentru copiii cu vîrsta de pînă la 12 ani, întrucît costul biletului deja conţine o reducere de preţ. Pasagerilor, care vor procura online după ora 17:00 şi vor selecta ”achitarea cu factură”, biletele cu reducere le vor fi emise pe 13 ianuarie 2017.

De asemenea, pasagerii ce se vor înregistra ca membri în această zi în programul Air Moldova Club vor primi 300 mile bonus, în loc de 150 aşa cum e în mod obişnuit. Pe această cale, prin aplicarea reducerii la procurarea oricărui bilet şi oferirea unor mile bonus suplimentar, compania aeriană doreşte să răsplătească fidelitatea pasagerilor săi.

Air Moldova operează zboruri directe spre 26 destinaţii precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, Bucureşti, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Istanbul, Larnaca, Lisabona, Londra, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Heraklion, Tivat și Corfu.

Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.