Air Moldova revine în forță

July 19 / 2021

Cu fiecare zi ce trece, observăm cum lucrurile revin la normal.

Țările își deschid hotarele, companiile aeriene reiau zborurile, iar pasagerii se bucură de mult așteptatele călătorii.

Ne place jocul cifrelor şi ne-am propus să-l aplicăm pentru a descrie activitatea companiei Air Moldova din prima jumătate a verii, ba mai mult, o vom compara cu perioada similară a anului trecut, prin urmare vom vedea viteza de reabilitare în urma pandemiei.

Începând cu 1 iunie 2021, Air Moldova a operat 707 zboruri. În același timp, numărul de pasageri transportați până pe 12 iulie curent, este de 81.890 de persoane.

E mult sau puțin înțelegem doar dacă comparăm aceste cifre cu cele din perioada similară a anului trecut, care indică 279 zboruri , 23.629 pasageri transportați.

Vedem o creștere semnificativă , fapt care bucură atât pasagerii ,cât și echipa Air Moldova.

La moment operăm zboruri către 17 destinații internaționale, cea mai căutată fiind Antalya, spre care au fost transportați 26848 pasageri.

Pe locul doi este orașul Moscova, în pofida restricțiilor de călătorie impuse de Federația Rusă, am reușit să atingem o cifră de 14972 pasageri transportați.

Vara a început cu vești frumoase pentru turiștii ce visau să ajungă pe Coasta de Azur, sau insulele grecești.

De curând, atât Franța cât și Grecia, au deschis hotarele pentru cetățenii moldoveni care călătoresc în baza pașaportului biometric. Fără a ezita, Air Moldova a lansat curse spre Nisa și Salonic , păstrând pentru aceste destinații câte două frecvențe săptămânale. Să vedem ce vor avea de spus cifrele despre aceste zboruri.

Între timp, harta zborurilor companiei Air Moldova include următoarele orașe: Dublin, Frankfurt, Istanbul, Krasnodar, Sankt Petersburg, Lisabona, Londra, Milano, Moscova, Nisa, Paris, Salonic, Roma, Verona, Tel-Aviv Sharm El Sheikh, Antalia.

Iar flota companiei a fost completată cu un avion de tip Airbus 321, cu o capacitate de 220 fotolii.

Cu pași mici revenim la orizonturi mari. Ne dorim ca în viitorul apropiat, perioada pandemică să rămână doar o amintire, o experiență pe care am depășit-o cu încredere, iar grijile pasagerilor să presupună doar alegerea destinației pentru o eventuală escapadă!