Cursă nouă: Chișinău – Geneva, de la 79 euro

June 24 / 2017

Compania Aeriană Air Moldova vine cu o surpriză plăcută pentru călători, lansând o nouă cursă spre oraşul elveţian – Geneva, din 15 decembrie 2017, în ajunul sărbătorilor și vacanțelor de iarnă.

Noua rută va fi operată iniţial de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri conform următorului orar:

Decolarea din Chișinău – 13:00; aterizarea în Geneva – 14:45
Decolarea din Geneva – 15:40; aterizarea în Chișinău – 19:10

Biletele pentru cursa Chișinău-Geneva vor fi dispinibile spre vânzare de luni, data de 26 iunie, pe www.airmoldova.md, la oficiile de vânzări Air Moldova: bd. C. Negruzzi, nr. 10 şi Aeroportul Internaţional Chişinău, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare, cu preţuri pornind de la 79 euro pe sens, cu toate taxele incluse.

Geneva este una dintre cele mai importante destinaţii de business din Europa, cunoscută ca si „centrul întâlnirilor internaţionale”, oraşul fiind amplasat între Alpi şi munţii Jura, în vestul Lacului Geneva, cel mai mare lac cu apă dulce de pe bătrânul continent. Cei care sunt în căutarea unei destinaţii noi de vacanţă vor aprecia din plin unul dintre cele mai frumoase oraşe din Elveţia, care, la rândul său, deschide calea spre cele mai renumite staţiuni de schi din Europa.

Pe lângă noua cursă aeriană spre Geneva, compania Air Moldova operează cu succes zboruri directe spre 28 destinaţii precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, Bucureşti, Dublin, Florenţa, Frankfurt, Istanbul, Krasnodar, Larnaca, Lisabona, Londra, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg și Torino la care se adaugă cele 5 curse sezoniere – Antalya, Heraklion, Tivat, Corfu şi Zakynthos.